I worked for 2 months at the editorial office of my university - StudentPress FSPAC Cluj-Napoca - where I wrote several journalistic articles. "De la casă la acasă" ("From house to home") is one of the reports that I worked on within the organization.
"Nu puteam să adorm fără să mă leagăn şi să cânt cu voce tare. Aceasta era alinarea mea în fiecare seară. Cu toţii din camere ne puneam în fund, legănându-ne, şi cântam până adormeam. Dar erau seri când adormeam plângând şi mă tot întrebam unde sunt părinţii mei. Cu toţii aveam nevoie de mângâiere, de o vorbă bună, de înţelegere. Educatorii erau puţini faţă de cât de mulţi eram noi, nu se suplimenta asta. Mai mergeam noi la ei în braţe, tânjeam după acest lucru. Aşa ne-am obişnuit – ei încercau să dea tot ce e mai bun pentru noi, cât puteau, dar rar se întâmpla să fim mângâiaţi.”
Aşa sună o bucăţică din povestea lui Tery şi a altor mii de copii din orfelinatele din România. În prezent, peste 3800 de adolescenţi şi copii sunt instituţionalizaţi în centre de plasament din România, fiind despărţiţi de părinţii lor. Potrivit UNICEF, în perioada comunistă, 700 de orfelinate din România adăposteau în jur de 100.000 de copii. Povestea lor începe acum câteva decenii, când…
- După Război, odată cu seceta din 1946, creşte numărul de copii din orfelinate, întrucât condiţiile de trai devin mai grele, iar posibilităţile financiare ale familiilor mai scăzute;
- În 1966, Ceauşescu emite celebrul Decret anti-avort şi interzice comercializarea mijloacelor contraceptive;
- În 1970, reprezentanţii statului implementează instituţionalizarea copiilor, an în care se înfiinţează leagăne pentru copii între 0-3 ani, respectiv case de copii (orfelinate) pentru copii preşcolari şi şcolari;
- Din anii ’90, după căderea comunismului, până în anul 2000, centrele de plasament nu şi-au schimbat structura, fiind doar o rămăşiţă a sistemului comunist.
Pe atunci, casele de copii erau multe la număr şi suprapopulate, adesea create în interiorul fostelor conace boiereşti din zone rurale. La un astfel de conac a supravieţuit şi una din eroinele acestei poveşti, Tery, după cum o ştie toată lumea în Baia Mare (sau Terezia Dorina Silaghi, pe numele ei din buletin).
Casa Pocol sau „Castelul”, cum era supranumit de copiii din orfelinat – fost centru de plasament din Valea Borcutului, cartier al municipiului Baia Mare | sursă foto: Wikipedia
Tery se descrie ca fiind o persoană sociabilă, veselă şi încrezătoare. Dar nu a fost dintotdeauna aşa. Cu mult timp în urmă, era doar o fetiţă micuţă şi fragilă, care s-a trezit abandonată într-un loc necunoscut, cu pereţi reci şi pătuţuri de fier, alături de mulţi alţi bebeluşi uitaţi. A crescut primii ani într-un cămin de tip leagăn, din care nu-şi aduce aminte aproape nimic. Primele amintiri le are de la vârsta de 6 ani, când, în anul 1986, a fost adusă la „Castel”, o clădire mare din mijlocul unei pădurici. Fetiţa credea că trăieşte într-un basm cu prinţese, căluţi şi sute de jucării, fiind o fire foarte creativă. Era un omuleţ inocent şi senin, care nu înţelegea termenul de „orfan”.
micuţa Tery | arhivă personală
Cu lunile care treceau, însă, Tery a realizat că e singură pe lume – nu avea pe nimeni care să-i fie alături. O parte din copii erau în orfelinat din cauza problemelor financiare ale familiei, astfel că, peste weekend şi de sărbători, părinţii lor veneau în vizite.
"După mine nu vin părinţii?"
se întrebă Terezia de fiecare dată, privind în gol spre gardul de fier al conacului. I-a luat mult timp să accepte că într-adevăr e orfană.
[...]
I have attached the link of the full article HERE
